Vatra Dornei de Sfântul Andrei

În mini-vacanța de Sfântul Andrei, am fost pe munte în Călimani. Traseul propus de Andrei C. începea de la Gura Haitii, din apropiere de Vatra Dornei. Ovidiu a pierdut trenul, așa că, până a ajuns și el în Vatra Dornei, am avut vreo patru ore la dispoziție să explorăm centrul orașului.

Dimineaţa în Vatra Dornei

Am plecat din București după serviciu, cu trenul de noapte, care ajunge în Vatra Dornei  la 7:19. Din șapte oameni câți eram, am fost singura care își luase bilet la cușetă.

Dimineața cobor pe peron şi mă aştept să mă întâlnesc cu restul grupului, dar mi se atrage atenţia că mai este o staţie, Vatra Dornei Băi, unde se dă jos toată lumea şi că mai mult ca sigur acolo ar trebui să cobor şi eu. Acolo este şi capăt de linie, aşa că lumea nu pare să se grăbească să coboare din tren.

Eu mă plimb pe peron şi o tanti mă întreabă de fiecare dată când trec prin dreptul ei dacă mă interesează o cazare :-)). Văd și un nenea pe la vreo 60 de ani cum le invită pe nişte bunicuţe venite la tratament să le care bagajele cu un căruţ: „Haideţi, fetelor, să vă ajut cu bagajele, e ieftin”. N-am înţeles dacă era vorba de 5 sau 15 lei, dar au încheiat afacerea.

În centrul oraşului sunt panouri informative cu hărţi şi sugestii de petrecere a timpului liber în zonă (schi de tură, turism ecvestru etc). În aşteptarea lui Ovidiu găsim o cofetărie să nu stăm în frig. Nu e încă ora 8 dimineaţa şi totuşi oamenii vin să cumpere prăjituri de Sfântul Andrei.

Traversăm apoi râul Dorna ce străbate centrul oraşului, lăsăm pe dreapta clădirea Izvorului Unirea, azi Restaurantul Maestro, şi intrăm în Parcul Municipal să ne aranjăm rucsacurile. Şi, pentru că Vatra Dornei este oraş balnear, stăm la coadă la izvor să ne umplem sticlele şi pungile cu apă. O tanti mă întreabă ce am de gând să fac cu fotografia pe care i-am făcut-o.

Parcul este destul de mare, cu un pavilion japonez şi alei ce şerpuiesc spre izvor, iar veveriţele mişună prietenoase pe lângă trecători. Localnicii le-au dat şi nume şi le ademenesc cu nuci.

Mai e ceva până vine trenul lui Ovidiu, aşa că intrăm în Catedrala Sfânta Treime şi ascultăm şi ceva din slujba de Sfântul Andrei. Am mai fost eu la biserici, dar n-am mai văzut altar şi la demisolul clădirii, cum era aici.

Vatra Dornei a fost inclusă în Imperiul Habsburgic și istoria se observă în arhitectura clădirilor. Ai ce face aici, mai ales dacă îți place să faci mișcare în natură. Că tot vine iarna, vino în Vatra Dornei la schi sau la Festivalul Porniți Plugul Feți Frumoși de dinainte de Anul Nou.

This entry was posted in Munte and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Fatal error: Uncaught Exception: 190: Error validating application. Application has been deleted. (190) thrown in /home/otzbgdpw/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273