Marinari, nave și Mării

Ziua Marinei

Avem câteva Mării în familie aşa că 15 august a fost mereu prilej de petrecut şi de dat telefoane pe la rude. Din 2008 Adormirea Maicii Domnului este sărbătoare prin lege şi, dacă tot e zi liberă, o bună idee de petrecere a timpului ar fi activităţile ce se desfăşoară în cinstea Zilei Marinei.

Puțină istorie: Ziua Marinei Române

Deşi Ziua Marinei Române se află deja la a peste o suta aniversare, a fost instituită prin lege abia în 2004. Începuturile acestei sărbători o aflăm din revista Marinei, unde se povesteşte cum primarul Constanţei de la acea vreme, din dorinţa de a atrage cât mai mulţi turişti pe litoral, s-a adresat primarilor localităţilor reşedinţă de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători:

Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria -, patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut, precum regate, alergări, serate veneţiene, mare bal pe apă, bărci alegorice, descoperirea Americii, naufragiul Meduzei, corabia Argonauţilor şi altele.

Ziua Porților Deschise: 15 august

În fiecare an, pe 15 august, vedeam ştiri la televizor despre ceremoniile ce se ţineau în principalele oraşe-port;  poate că nu se desfăşurau chiar ca la 1902, dar spectacol tot era! În 2009 am apucat să particip şi eu la un eveniment de tipul „ziua porţilor deschise”. În Portul Constanţa ne-am îmbarcat într-un autobuz special care ne-a dus în zona militară. De cum am intrat, am început să facem poze cu marinarii, mai ales că îmi plăcea cum le stătea în uniformă. Şi cum să nu te atragă când îi vezi îmbrăcaţi într-un alb impecabil, bronzaţi şi bine făcuţi? Probabil au câte-o iubită în fiecare port.

La bordul fiecărui vas ţi se scria numele pe lista cu vizitatori, ţi se dădea un ecuson şi făceai turul în prezenţa unui marinar care răspundea răbdător la multele noastre întrebări. Noi, fetele, nu manifestam un interes mare pentru uriaşele vase de luptă, dar tipul cu care eram avea o groază de curiozităţi. Râdeam în sinea mea că, probabil, marinarii nu aveau voie să ne dea atâtea detalii.

Curiozitatea ne-a împins până-ntr-acolo că am şi gustat din mâncarea ce se pregăteşte pe navă marinarilor. Venea un miros pe unul din hublouri…

Forțele Navale Române

Forțele Navale Române fac parte din Armata Română și au o componentă maritimă și una fluvială. Lista cu nave o găsești pe site-ul http://www.navy.ro/, iar dacă vrei să știi unde este flota României intră aici.

Date tehnice despre nave nu am reținut mare lucru, dar știu că m-a impresionat curăţenia de pe mutanţii ăștia de metal. Ni s-a explicat că, pentru a reflecta lumina soarelui şi pentru a se camufla mai bine când sunt în larg, vopseaua aleasă este un gri-albăstrui.

Fregata Mărăşeşti este cea mai mare navă de război construită vreodată în România.

Fregata Regina Maria a fost nava comandant a Marinei Regale Britanice în timpul Războiului din Golf din 1991. Printr-un acord de achiziție, România a cumpărat fregata la începutul anului 2003, aceasta fiind revitalizată și reechipată între anii 2003-2005.

Am stat și noi la coadă să vizităm singurul submarin al flotei românești, care era nefolosit de vreo două decenii. Submersibilul Delfinul face parte din clasa Kilo, printre cele mai silenţioase şi mai greu detectabile din lume. A fost cumpărat în 1986 de la ruși și a avut ceva activitate până în 1996, când a rămas fără acumulatori. Înțeleg de ce a rămas la mal atâția ani, când mă gândesc că acumulatorii costă 20 de milioane de euro. La începutul lui 2014 se anunța că submarinul militar va fi retrimis în misiune în Marea Neagră.

La coadă pe submarinul Delfinul
La coadă pe submarinul Delfinul
Pe submarin
Pe submarin

Utile

  • Navele militare pot fi vizitate de Ziua Marinei în Porturile Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Sulina. Festivități dedicate evenimentului se organizează și în București, Timișoara, Galați.
  • comunicatele oficiale le găsești pe site-ul Forțelor Navale Române
  • mergi de dimineață să nu prinzi aglomerație sau căldură mare
  • ia-ți un act de identitate
  • ia la tine o sticlă de apă, cremă  și ochelari de soare și o pălărie
  • nu uita aparatul de fotografiat

Ziua Marinei

 

Ziua Marinei

 

Ziua Marinei Ziua Marinei Ziua Marinei Ziua Marinei Ziua MarineiZiua MarineiZiua Marinei

This entry was posted in Ghid, Mare, România and tagged , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Fatal error: Uncaught Exception: 190: Error validating application. Application has been deleted. (190) thrown in /home/otzbgdpw/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273