Nostalgia vacanţelor la bunici

DSC01024_WMMă număr printre fericiţii care şi-au petrecut multe din vacanţe la bunici. Cum venea 15 iunie, cum o tuleam la bunici, la ţară. Crescând, am început să petrec din ce în ce mai puţin timp acolo, mai ales după ce-am terminat facultatea şi-am început să-mi drămuiesc cele douăzeci şi una de zile lucrătoare libere ce-ţi rămân când îţi iei de muncă.DSC03349_WMÎmi amintesc cum, în ultima vacanţă de vară petrecută acolo, printre compoturi şi dulceţuri (în vara aia am învăţat cât de uşor se fac), o ameninţam pe mamaie că o să-mi găsesc eu serviciu şi toate concediile o sa mi le fac în afară. Dorinţele mele o nelinişteau, la fel ca teama să nu mă mărit departe de casă. Omul de la ţară se mulţumeşte cu ce-i oferă pământul, nu visează să călătorească peste mări şi ţări; poate cel mult la un bilet de tratament la Olăneşti sau la Căciulata. Ce mare, ce munte, când găseşti tot ce vrei la Olt: apă, umbră de la copaci şi mai e şi aproape de casă? Şi, dacă vrei să te bronzezi, poţi să dai la sapă sub soarele de vară (şi te bronzezi ca tractoriştii, aş completa eu, ironic).

Crăcănatele
Crăcănatele

Acum, când îmi plănuiesc cu câteva luni înainte concediile peste graniţă, îmi rămân doar sărbătorile şi week-end-urile pentru o fugă până la ţară. Sau poate câte-o noapte petrecută acolo în drum spre alte destinaţii, pentru ca traseul să nu pară obositor. Cam aşa a fost şi în mini-vacanţa de Rusalii, rezervată pentru nişte plimbări mai inedite în Banat.

Sâsâitele
Sâsâitele

În cele câteva ore pe care le-am avut la dispoziţie la ţară, mi-am adus aminte cât de mult aşteptam începutul verii: nu numai că scăpam de şcoala (până la 15 septembrie parcă uitam şi cum se scrie), dar începeau să se facă fructele! Preferatele mele sunt cireşele, dar pomul de lângă fântână s-a uscat până să apuc eu să-mi amintesc gustul fructelor. Aşa că mă mulţumeam şi cu suratele lor mai acre: vişinile.

Poze-transa-a-treia-(1015)_

Căpşunele din grădină nu arătau niciodată precum cele cumpărate, erau mici şi deformate, dar dulci-acrişoare de-ţi părea rău că nu găseai mai multe.

Poze-transa-a-treia-(1011)_

Pentru că mai mereu căram câte o carte după mine peste tot, eram scutită de muncile pământului (faţă de frate-miu care era luat la sapă, la paie sau la cules de vie sau porumb) şi mi se dădeau nişte responsabilităţi mai uşoare. Adică aveam grijă de curte, ceea ce presupunea să scot gâştele la poartă, să dau apă la alte lighioane sau mălai la pui, sau să ud zarzavaturile din grădină. Mai încolo mă mai punea mamaie să scot ceapa, să curăţ fasolea sau s-o ajut în bucătărie. Măcar aşa am învăţat şi eu cum se face o ciorbă.

Roşii în solar
Roşii în solar

Ştiţi cum arată legumele înainte să ajungă bune de pus pe masă? Roşiile de la ţară se fac nişte monştri de juma’ de kil bucata; n-or fi ele perfect rotunde precum cele din comerţ, dar-s bune de-ţi vine să le mănânci goale!

Floarea de castravete
Floarea de castravete

Nu ştiu dac-aţi văzut vreodată cum arată florile de castravete sau de cartof. Câteva zile la ţară echivalează cu ore bune de botanică de-a cincea.

Floarea de cartof
Floarea de cartof

Spectaculoase mi se par seminţele de ceapă şi tulpinile alea tubulare cu care ne băteam când eram mici.

Seminţe de ceapă
Seminţe de ceapă

Eu zic că-s norocoasă că mi-am petrecut vacanţele la bunici şi că pot să deosebesc caisele de piersici (ca să nu mai zic de zarzăre), că nu mi-e teamă de păsări sau de cornute, indiferent de mărimea lor. Vaci nu mai avem, că sunt greu de crescut şi ăi bătrâni nu mai au forţă şi pentru ele.

Poze-transa-a-treia-(1003)_În schimb, au păstrat orătănii destule şi chiar şi purceluşi, în spiritul tradiţiilor de Crăciun.

Primele-poze-079_WM

Când ne mai întâlnim, Alina, vară-mea, râde de cum cum ne-am cocoţat pe gard, la Poştă, cu bicicletele rezemate, să mâncăm dude roşii, că în curtea noastră aveam doar dude albe.

Primele-poze-060_WM

Încă un motiv să fiu mândră de originile mele: la ţară există o localitate care ne poartă numele: Pîrşcoveni.

Pîrşcoveni
Pîrşcoveni

Tot la ţară m-am surprins că pot să merg pe bicicleta lui tataie, şi nu simplu, ci cu un picior băgat prin cadru că eram mică şi nu ajungeam la pedale.

DSC01043_WM

Ar mai fi de povestit şi despre copiii cu care ne jucam şi cei cu care nu, dar m-aş duce prea în trecut. Cert e că ne jucam tot cu copii de la oraş, veniţi în vacanţă la bunici (pentru că localnicii se uitau ca la televizor la noi). Cu timpul ne-am văzut tot mai rar; mai degrabă îi întâlnesc în oraşele natale sau în Bucureşti, decât la ţară.

Mamaie umblă cu telefonul mobil după ea să nu piardă niciun apel de la nepoţi. De fiecare dată când terminăm de vorbit sau plecăm acasă, în loc de rămas bun, îmi zice „Să nu ne uiţi!”. Rămânem cu amintirile…

Primele-poze-103_WM

This entry was posted in Ghid, la ţară, România and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Fatal error: Uncaught Exception: 190: Error validating application. Application has been deleted. (190) thrown in /home/otzbgdpw/public_html/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273